Este aprilie! Este timpul florilor tinere care-si scot la iveala petalele vesele si ne zîmbesc. Cita viata! Ma gindeam la flori. Pe vremea studentiei, eram si eu o floare. Un baiat ma striga Panseluța. Uneori,  ca alintul sa fie  mai intens, imi zicea Panse.
 
Cînd venea la mine in camin, sa ma scoata la cantina sa mincam la prînz, sau la o plimbare pe linga briza Dîmboviței, ii lasam bilet in usa: "revin in 20 de minute!" Dar, dinadins, ma intorceam seara tirziu. In biletul pe care mi-l lasa in usa, scria: "te-am asteptat pina nu am mai putut... Ma intorc mîine".  
 
Tachinarea  se repeta. Intr-o zi  mi-a spus  clar si raspicat  ca nu sînt o panseluta, ci un vis urît. A mai trecut timpul. Un alt baiat intilnit primavara care, initial, mi-a marturisit ca sint cea mai mare  dragoste a lui, in cele din urma,  mi-a strigat la ureche ca sint  cea mai mare dezamagire din viata lui. Amindoi aveau dreptate! Nu eram  floare, nu eram  dragoste!  Eram  vis urît, eram  dezamagire!   
 
Acum,  nimeni nu ma mai striga pe nume de floare. “Numele” meu  este  Mademoiselle ( colegele de la serviciu ma striga asa), sau Ina New Yorkina.  Si da, imi plac aceste doua apelative. Cui ii pasa de vise urite, sau  deziluzii? Asadar, sa mirosim primavara cu panselutele, cu lacramioarele ei…